Politica este arta frecării | Iulian Gramațki Politica este arta frecării | Blog din rețeaua Romanism.ro
RSS Feed

Politica este arta frecării

0

februarie 14, 2015 by Iulian Gramațki

Șeful trona vajnic în cabinetul său. Stătea cu picioarele pe masă, așezat într-un fotoliu înalt, căptușit cu blană de veveriță siberiană. Deasupra capului său veghea Ștefan cel Mare, cu o privire cruntă, coroană pe cap și sabie în mână. Privirea Șefului era îndreptată, însă, spre un colț al biroului, unde se înălța de curând un postament din granit, pe care era amplasat un vas din aur. Vasul era un pic bombat în partea centrală și mai lat în partea de sus. Era un cadou al Păpușarului, care i-a șoptit la ureche că se numește „Treucă” și că poartă o simbolistică foarte profundă. Acum Șeful încerca din răsputeri să se pătrundă de esența acesteia. Cugetările sale fură, însă, întrerupte de un ciocănit sfios la ușă. Intră Executorul.

– Știam că ai să te întorci, rosti satisfăcut Șeful. Știam că ți-a plăcut, adăugă după o scurtă pauză. Zi-mi, cu ce ai venit?

Privirea Executorului se întâlni cu cea a Șefului și nou-venitul tresări, lovit parcă de un curent electric. Cu greu își adună curajul în pumn și își recăpătă darul vorbirii.

– Vreau să fac reforme cu tine, Șefule, îi zise îndrăzneț Executorul.

– Așa? răspunse Șeful mirat.

Apoi se sculă de pe scaun și porni cu pași lenți spre Executor, care îl urmărea cu răsuflarea întretăiată.

– Executorule, se vede că tu așa și nu m-ai înețeles, oftă el. Eu nu fac reforme… eu frec tare, rosti el apăsat. Asta e ceea ce-ți dorești?

Continuă să se apropie amenințător de Executor.

– Dar… Demnitate? Integrare Europeană?! strigă Executorul, panicat.

Șeful mai făcu doi pași în direcția Executorului.

– Justiție! Stat de drept! Democrație! Libertate de opinie! Modernizare! răcnea acesta cu o voce de posedat.

– Tu rămâi o enigmă pentru mine, zise misterios Șeful. Eu simt că joi ți-a plăcut, simțurile nu mă înșală. Și în același timp… Da sau nu? Spune!

Era acum atât de aproape, încât mai puțin de două palme separau fețele celor doi. Executorul simți că se topește; picioarele lui erau înfipte în pământ și nu mai vedea nimic decât privirea dură, dar, în același timp, atât de pătrunzătoare, a Șefului. Întregul său univers valoric era dat peste cap; în mintea sa se petrecea o revoluție inimaginabilă.

– Cetățeni!!! POPOR!!!! scoase el un ultim strigăt disperat.

Șeful zâmbi ironic.

– Cetățeni?! Care cetățeni? …I-ai văzut vreodată?

– Nu, răspunse Executorul, rușinat.

– Atunci vino să ți-i arăt! exclamă Șeful cu o voce de tată grijuliu.

Puse delicat mâna pe umărul Executorului și îl conduse la fereastră. Acesta din urmă se aplecă peste geam și nu văzu decât nori. Printre ei se înălța maiestuos Turnul Puterii, în vârful căruia se aflau și cei doi. Într-adevăr, când lua ascensorul, pe panoul acestuia nu era indicat numărul etajului, așa că niciodată nu avu ocazia să-și dea seama de înălțimea la care se află biroul Șefului. Deodată fu copleșit de această senzație și începu să amețească. Își reveni un pic și observă printre nori un petec de pământ. Deveni extrem de curios să vadă ce se află acolo. Șeful îi întinse grațios un binoclu. Executorul îl puse la ochi și văzu pământul acoperit de o puzderie de punctișoare negre, care mișunau încolo-încoace ca furnicile. Aceștia să fie cetățenii oare?! Incredibil.

– Ce este politica? îl întrerupse Șeful din reveria lui. Mulți considiră că înseamnă reforme, modernizare, consolidarea societății… Eu zic că politica este arta frecării. Pe mine m-a frecat acum doi ani Păpușarul, iar joia asta eu te-am frecat pe tine. Dar cel mai des ne adunăm toți împreună și îi frecăm pe ăia mici, de acolo – șeful arătă spre fereastră în jos. Nu cred că există pe lume o satisfacție mai mare.

– Cine-i acest Păpușar?

Executorul fu răvășit, închipuindu-și-l pe Șeful său în ipostază de frecat.

– O, tu nici nu-ți închipui… începu emoționat Șeful. M-a umilit, m-a făcut de nimic, în cel mai odios hal, și în același timp… Cât de mult îl adoram! Îl iubeam din toate adâncurile inimii, îl doream mai ceva decât un sugar – laptele mamei; Viața mea se termina odată cu a lui…! izbucni Șeful într-o revărsare de emoții.

– Cum și-a permis el să facă una ca asta cu tine? Doamne ferește! se cutremură Executorul.

– Înțelege-mă corect, Executorule, el m-a ajutat. M-a ajutat nemaipomenit. Mi-a determinat personalitatea. Datorită lui sunt cel care sunt astăzi, accentuă Șeful. Îi sunt recunoscător pentru ce a făcut. Dar relația noastră s-a terminat… acum suntem doar parteneri de afaceri, concluzionă el.

Executorul încerca să asimileze dezvăluirea intimă a Șefului. Acesta, între timp, scoase dintr-un sertar de sub mână un obiect alungit, neted la atingere și albastru-strălucitor la culoare, de parcă era din safir. Avea la ambele capete câte două excrescențe rotunde, în formă de emisferă. Obiectul captă imediat atenția Executorului.

– Ce-i asta? întrebă el.

– Ciolan, îi răspunse blând Șeful. Niște consilieri de-ai mei mi-au povestit cândva istoria lui. Dacă te-ai mirat vreodată ce fac acele furnici, multe și mărunte, pe care le-ai văzut pe fereastră, păi să știi că în fiecare zi, cu excepția sâmbetei și a duminicii, ele merg într-un anumit loc, unde aleargă toată ziua într-un fel de roată. Prin acest proces ei generează o substanță, care mi s-a spus că se numește Impozit („Să fie oare sudoarea lor?” îl străfulgeră un gând). Această substanță specialiștii noștri de la Guvern o colectează în laboratoare și fac din ea asemenea opere de artă precum e cea pe care o vezi.

Executorul observă că, pe unul din capete, emisferele erau acoperite de niște cristale mici de culoare vișinie, care semănau cu niște rubini.

– Granturi europene, îi citi gândurile Șeful.

Executorul era fascinat. Se uita ca hipnotizat la obiectul strălucitor din Impozit, garnisat cu Granturi, și nu știa dacă este fermecat mai tare de el sau de postura dominantă a celui care îl ținea în mână. Dar asta acum conta mai puțin. Ceea ce conta era că e gata să se arunce la pământ și să-i sărute picioarele Șefului, numai ca să știe că e al lui și că vor fi din nou împreună.

– În genunchi, ordonă Șeful.

Executorul simți o dorință arzătoare să se supună și făcu întocmai. Șeful flutură ciolanul în fața ochilor Executorului, îl atinse ușor de nas, iar apoi – de buze.

– Suge, zise el scurt.
………………………………………….

După acea sesiune aprigă de negocieri, ambii stăteau pe una din canapelele din biroul Șefului, în tăcere, căci niciun fel de cuvinte nu ar fi putut descrie emoțiile care răvășeau în acel moment sufletele celor doi.

– Credeam că tu mă părăsești, suspină Executorul într-un sfârșit.

– Și eu credeam că tu mă părăsești, răspunse Șeful. Dacă ai ști cât de îngrijorat eram! Tu ești pentru mine ca ochii din cap. Sunt gata să împart cu tine și Ciolanul, și Treuca – tot ce am mai scump. Și să ne frecăm, să ne frecăm mereu, incontinuu, în numele integrării europene. De luni până luni, fără zile de odihnă. Dar dacă vrei să fim împreună, adăugă el într-un final, va trebui să semnăm un Acord Politic, lung și detaliat, care să puncteze drepturile și obligațiile fiecăruia dintre noi. Secretara mea ți-l va expedia astăzi, iar joia viitoare vino să-l discutăm. Poți să propui și amendamente, astăzi sunt generos.

Executorul rămase costernat de complexitatea caracterului Șefului. Ba este aspru și dominant, ba într-o clipă devine blând și grijuliu. Vorbește despre frecat tare și o împletește abil cu integrarea europeană. Poți să te aștepți de la el la zeci de schimbări într-un minut. Cu adevărat este Cincizeci de Umbre ale Surului.


0 comments »

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.

ChatVorbește instant cu noi !+