RSS Feed

Diaspora românească – pionieri ai reunificării

0

aprilie 9, 2015 by Iulian Gramațki

În acest sfârșit de săptămână, am participat la Congresul Diasporei Unioniste, desfășurat la Palatul Parlamentului, în București. Am avut ocazia să cunosc foarte mulți români cu suflet nobil și cu multă îndrăzneală; faptul că se află de mai mulți ani printre străini doar le-a întărit patriotismul și le-a fortificat identitatea națională.

Acei români, originari de pe ambele maluri ale Prutului, reuniți la București din toate colțurile lumii (Italia, Spania, Franța, Germania, Marea Britanie, SUA, Canada, Grecia și nu numai), au stabilit două idei tranșante, care vor avea neapărat o influență în viitorul parcurs politic al celor două state românești:

1. Nu existră o diasporă separată a României și o diasporă separată a Republicii Moldova, ci o singură diasporă românească. Din această diasporă fac parte atât cei originari din România, cât și cei originari din Republica Moldova.

2. Cea mai eficientă cale de integrare europeană a Republicii Moldova este reunirea cu România. Adrerarea R.M. la Uniunea Europeană ca stat independent, deși propragată pe larg în discursul oficial, este mai degrabă o speranță iluzorie. În calea ei stau două mari obstacole: interesele personale ale politicienilor, adică dorința acestora de a-și păstra o influență în afara limitelor statului de drept, și nedorința actualilor membri U.E. de a se extinde și de a accepta în acest bloc politic state cu o reputație dubioasă. Din cauza acestor două obstacole majore, nu se prevede o aderare a R.M. la U.E. pe termen scurt și mediu, fapt confirmat de mulți oficiali europeni.

Practic, cea mai propice ambianță în care românii de pe cele două maluri ale Prutului se pot reuni este diaspora. Acolo, în Franța, Italia sau SUA, Prutul nu mai curge între noi. Astfel, est-Prutenii și vest-Prutenii pot mai lesne să se cunoască, să interacționeze și să dărâme barierele de mentalitate construite prin separarea comunistă, ce a instituit o cortină de fier pe Prut. Există în momentul de față multe asociații în străinătate care reprezintă românii indiferent de statul lor de origine, iar cota parte a acestor asociații crește progresiv. Asociațiile care își propun să reprezinte moldovenii separat, sunt, în mare parte, susținute de persoane cu interese meschine, sau au sprijinul unor autorități din Republica Moldova, care sunt interesate ca unirea să nu se întâmple. Conștienți de acest fapt, toți participanții la primul Congres al Diasporei Unioniste și-au propus să depună toată străduința pentru a-i convinge și pe ceilalți să se integreze în diaspora românească unită. Astfel, românii plecați peste hotare vor fi primii care vor da un semnal de reunificare, așa precum a făcut-o Zemstva de la Bălți în martie 1918, iar acest semnal sperăm să fie auzit și amplificat și de poporul din Republica Moldova.

În același timp, cei de la est de Prut se revolta împotrivă guvernării corupte. Tot mai mulți încep să vadă reunirea ca soluția optimă de a aduce și pe aceste pământuri o justiție corectă și un trai mai bun. Cei interesați pot privi o emisiune despre congres, dar și despre recentul marș de la Chișinău, inclusiv despre susținerea unirii în rândul populației.


0 comments »

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.

ChatVorbește instant cu noi !+